Compa Sibiu, cu Fondul Suveran al Norvegiei în acţionariat, a avut afaceri de 200 mil. lei şi un profit de 15 milioane lei în trimestrul 1/2018

Compa Sibiu este singurul emitent din eşalonul doi care are în acţionariat cel mai mare fond suveran din lume – cel al Norvegiei.

Producătorul de componente auto Compa Sibiu (simbol bursier CMP) a înregistrat în primul trimestru afaceri de 199 milioane lei, cu 6,5% peste valoarea din aceeaşi perioadă din 2017, şi un profit net de 15 milioane lei, în creştere cu 43%.

Din volumul total al afacerilor, exporturile au generat 157 milioane lei, în creştere cu 5,1%, potrivit companiei.

Fondul Suveran al Norvegiei a intrat în 2017 acţionar la Compa Sibiu cu o participaţie de 2,2%, cea mai mare deţinere procentuală a fondului cu active de circa 1.000 de miliarde de dolari.

„În primul trimestru putem evidenţia creşteri de producţie mai importante în producţia de subansambluri mecano-sudate în special către firma Haulotte, creşterea producţiei de pinioane pentru JTEKT precum şi creşterea producţiei de componente pentru turbosuflante către Honeywell. Profitul brut şi cel net au înregistrat o creştere de peste 40% faţă de trim. I 2017 prin implementarea proiectelor de îmbunătăţire a proceselor ce aduc stimulente şi pentru personalul implicat în punerea lor în aplicare“, se arată în raportul financiar al companiei cu 207 mil. lei capitalizare. Ieri după-amiază acţiunile CMP afişau 0,99 lei, în urcare cu 4,4% faţă de şedinţa precedentă. În acelaşi timp, Compa a continuat procesul de investiţii în maşini şi echipamente noi de ultima generaţie pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie existente şi pentru realizarea de produse noi.

Potrivit raportului, firma se confruntă în ultimul timp cu o lipsă acută de personal calificat, cu o fluctuaţie foarte mare a forţei de muncă (urmare a investiţiilor majore care s-au realizat în zona Sibiu – Sebeş, se solicită forţă de muncă înalt calificată).

Cheltuleilile totale al producătorului s-au majoart cu 2%, la 183 milioane lei.

Compa produce la Sibiu componente pentru sisteme de injecţie, lame, braţe şi prinderi pentru ştergătoare de parbriz, cartere centrale, flanşe şi role pentru turbosuflante, pinioane pentru casete de direcţie, componente pentru coloane de direcţie, arcuri, piese stanţate, piese forjate, transmisii cardanice, ansambluri mecano-sudate, componente pentru instalaţii de aer condiţionat, echipamente industriale, matriţe şi scule.

Compa SA a fost înfiinţată în anul 1991, provenind din întreprinderea de Piese Auto Sibiu (I.P.A. Sibiu). În anul 1991, Compa s-a organizat în module (fabrici/ateliere), constituite pe familii de produse, ca centre de cost, care în timp au devenit centre de profit, în scopul unei descentralizări şi a facilitării constituirii de joint-venture.

Potrivit celor mai recente date, Asociaţia Salariaţilor este cel mai mare acţionar al Compa, cu 54,6% din capital. Compa Sibiu se află pe locul cinci în topul firmelor cu capital privat românesc la export şi este una dintre puţinele fabrici româneşti care şi-au făcut loc anul trecut între primii 100 cei mai mari exportatori din economia locală.

roxana.rosu@zf.ro

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.05.2018 și online pe www.zfcorporate.ro.

Parteneri

partener-1
partener-7
partener-2
partener-9
partener-3
partener-13
partener-5
partener-12
partener-11
partener-4
partener-6
partener-10
partener-8