Pe la mijlocul sec. XV-lea apare în documente, pentru prima data Arsenalul Cetatii, care avea o dubla functionalitate de producator si depozit de armament.
Un moment deosebit din evolutia acestuia l-a constituit numirea în anul 1529, în functia de administrator al armamentului din Sibiu si conducator al Arsenalului, a ofiterului Conrad Haas (1509-1579), realizatorul primelor rachete cu mai multe trepte si aripi Delta, manuscrisul de la Sibiu stand la baza evolutiei ulterioare a conceptiei moderne a rachetelor. Acesta a întreprins masuri concrete de refacere a cladirii si de extindere a spatiului de prelucrare a materiilor prime si atelierelor de productie, de asamblare si reparare a armelor de foc.
In perioada 1849 – 1918 Arsenalul Sibiu a asigurat producerea si repararea armelor pentru armata austriaca si ungara. Declansarea primului razboi mondial a dus la intensificarea activitatii Arsenalului, care a alimentat cu tehnica de lupta Puterile Centrale. In anul 1919 Arsenalul din Sibiu va fi reorganizat în Depozitul de Armatura si Atelierul de Reparatii al Corpului 7 Armata Sibiu pentru repararea, confectionarea si dotarea cu armament si trasuri a armatei.
În perioada ce a urmat, Atelierul de Reparatii a trecut la dotarea cu masinile unelte specifice fiecarei sectii de productie si reparatii: atelier de mecanica, de fierarie, curelarie, optica, armurarie, lemnarie, atelier de electricitate.
Intre cele doua razboaie mondiale s-a acordat o atentie sporita reorganizarii si dotarii armatei printr-un program de înzestrare cu tehnica de lupta moderna, impunandu-se reorganizarea uzinelor producatoare de armament. Astfel ca, in 1935 se înfiinteaza Arsenalul si Depozitul de Armament Sibiu prin comasarea depozitul de armatura si atelierelor de reparatii din Sibiu, Cluj si Brasov.
Prin transferarea masinilor unelte de la unitatile comasate, spatiile de productie au devenit insuficiente, impunandu-se extinderea Arsenalului pe noi amplasamente. În paralel cu demararea constructiilor, s-au comandat si masini moderne, antrenate cu motoare electrice individuale, la nivelul tehnic cel mai înalt al timpului. De asemenea s-a organizat si laboratorul fizic, dotat cu aparatura moderna.
In 1939 Arsenalul din Sibiu s-a separat complet de Depozitul de Armament si functioneaza pana in 1945 sub denumirea de Administratia Publica Autonoma a Arsenalului Armatei Sucursala Sibiu.
Declansarea celui de al doilea razboi mondial la 1 septembrie 1939 si ulterior intrarea Romaniei în razboi, a însemnat pentru Arsenalul Sibiu o intensificare a activitatii. Aici se repara armament de artilerie si infanterie primit de la diferite unitati de pe front si din tara, precum si trasuri de razboi, bucatarii de campanie si autovehicule de campanie. Au fost confectionate piese de schimb pentru diferite tipuri de arme si completari cu accesorii la o serie de arme de infanterie si artilerie. De asemenea a fost amenajat si pus la dispozitia armatei un tren-atelier de reparatii armament, dotat cu masinile si uneltele necesare, precum si cu personalul competent.
La sfarsitul razboiului, Arsenalul Sibiu era apreciat ca “cea mai mare fabrica din orasul Sibiu”, utilat cu masini-unelte moderne, procurate în timpul razboiului si cu personal calificat si specialisti, ceea ce a determinat ca în deceniile urmatoare sa joace un rol important în dezvoltarea economica a tarii.
Arsenalul Sibiu a fost supus la dese reorganizari, schimbandu-si într-un interval scurt de timp de mai multe ori denumirea si subordonarea. În perioada 1946-1951, unitatea va functiona sub denumirea de Întreprinderea Metalurgica de Stat Sibiu, si in perioada 1951-1964 sub denuirea de ARSENALUL ARTILERIEI SIBIU care pe langa executarea comenzilor pentru armata trece si la lucrari cu caracter civil cum ar fi: reparatii tractoare si vagoane de cale ferata.
În anul 1964; Arsenalul Artileriei Sibiu este preluat de Ministerul Industriei Constructoare de Masini sub denumirea de Uzina Automecanica Sibiu. Prin schimbarea profilului de fabricatie s-a marcat o etapa importanta din viata uzinei, o etapa de adanci transformari structurale, situandu-se la nivelul uzinelor moderne si intrand în randul marilor întreprinderi constructoare de piese de schimb pentru industria romaneasca de autovehicule.
In anul 1969 Uzina Automecanica se unifica cu Uzina Elastic.
